Gali Mir-Tibon, „O listă a mamelor”

Romanul explorează subiectul deportărilor evreilor din Moghilev în lagărele de înfometare de la Scazineți și Peciora. După război, inginerul Siegfried Jagendorf și avocatul Mihail Danilov sunt anchetați cu privire la rolul lor în acele transporturi, în cadrul proceselor pentru crime împotriva umanității. Amândoi conduseseră, pe rând, Comitetul evreiesc local – Danilov îndeplinind și funcția de șef al Poliției evreiești – și fuseseră responsabili de întocmirea listelor cu numele celor care aveau să fie deportați. Pentru a se atinge cota cerută de administrația românească, la Peciora au fost trimise și mame singure cu copiii lor, fără hrană și doar cu puțină apă.

Întrucât condusese Turnătoria din Moghilev, refuzând mereu să-și deporteze inginerii și muncitorii, astfel încât a salvat peste 10.000 de evrei, fiind numit mai târziu „un Schindler din Transnistria”, Jagendorf nu a fost pus sub acuzare în urma anchetei și a putut pleca în America, la fiicele lui. Danilov, în schimb, și-a recunoscut rolul și vina și a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. După ce avocatul lui a făcut recurs și a adus dovezi că și el îi protejase în lagăr pe evreii din Dorohoi, cei mai săraci și lipsiți de influență dintre toți, pedeapsa i-a fost comutată în doi ani și jumătate.

Gali Mir-Tibon face parte din a doua generaţie a supravieţuitorilor din Transnistria. Și-a susținut doctoratul în 2013, la Universitatea din Tel Aviv, cu tema „Conducerea evreiască a comunităților din Bucovina de Sud în ghetourile din regiunea Moghilev, din Transnistria, și relațiile acesteia cu regimul românesc (1941-1944)”.

ISBN: 978-973-630-573-3 | 284 pag. | Format: 13×20 cm

Anul apariției: 2025

Traducere din limba engleză: Cătălin Bosoi

Prefață: Peninah Zilberman