Geo Șerban, „Întâlniri cu Marcel Iancu”

Marcel Iancu (1895, Buzău – 1984, Haifa), pictor, arhitect și eseist, a absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zürich, a studiat pictura cu Iosif Iser și a fost unul dintre inițiatorii mișcării artistice Dada. În cartea de față se întrepătrund mărturisiri ale lui Marcel Iancu despre trăirile sale, despre arta sa, cu cele ale unor oameni de marcă ai epocii, care l-au cunoscut și i-au apreciat lucrările. „Sunt cam romantic şi de aceea fac pictură – spune Marcel Iancu. Arhitectura îmi satisface simţul constructiv contemporan. Cu Arp, Eggeling, Hugo Ball, Huellsenbeck, Richter, Hennings şi Tzara am lansat Dada în Cabaretul Voltaire. Acolo m-a cuprins gustul de «artă», arta naturalistă, mincinoasă şi superficială, care îşi fondează toată firea pe dexteritate şi banalul zilnic, uzat. Visam, în timpul studiului arhitecturii, meşteşugul neîntrecut de mare, dar anonim, al credincioşilor gotici şi primitivi. Astfel am descoperit jocul profund al formelor abstracte.”

ISBN: 978-973-630-235-0  | 229 pag. | Format: 23×29 cm

Anul apariției: 2011