?>

 

 

 

 

”Dicționar tandru al iudaismului” de Jacques Attali prezintă personalități fundamentale ale religiei mozaice și ale culturii evreiești, de la figuri biblice precum Abraham, Moise, Solomon până la renumiți gânditori evrei, din secole și medii variate, ca Hillel cel Bătrân, Maimonide, Iehuda Halevy sau Spinoza. Nu sunt uitate nici sărbătorile sau anumite noțiuni de bază ale iudaismului. Așa cum sugerează și titlul, perspectiva din care sunt prezentate aceste personalități, sărbătorile sau chiar anumite noțiuni este una subiectivă, lucrarea având valoarea unui macro-eseu despre cultura evreiască. Autorul, ,,născut evreu în Algeria franceză“ precizează: ,,Am devenit curios – adică, de fapt, îndrăgostit – de iudaism, de istoria sa, de modul său de a gândi, de ceea ce permite ca gândire, ca înțelegere, ca imaginație. Iubesc și felul în care primește toate criticile și felul în care se îndoiește mereu de el însuși. “