?>

Geneza antisemitismului - Jules Isaac

 

 

 

PREZENTARE

 

Geneza antisemitismului

 

Jules Isaac

 

 

 

Geneza antisemitismului, una din principalele lucrări despre antisemitism ale lui Jules Isaac, apare acum în România în traducerea lui Țicu Goldstein, cu o prefață semnată de profesorul Carol Iancu.

 

Autorul, Jules Isaac, istoric și scriitor evreu francez (1877-1963), a jucat un rol important în realizarea dialogului iudeo-creștin, inclusiv prin implicarea majoră în constituirea Asociaţiei de prietenie iudeo-creştină din Franţa, în 1948.

 

„Eu nu pretind că antisemitismul creștin ar reprezenta esența întregului antisemitism, mai ales în vremurile noastre. Știu că numeroase alte elemente, economice și sociale, intră în joc, iar acestea, începând încă din Evul Mediu, devin uneori primordiale. [...] Nu pretind nici că întreaga creștinătate, toți creștinii fără excepție, ar fi fost sau sunt în prezent infestați cu această ciumă, atât de răspândită și latent încrustată în profunzimile subconștientului. Ar fi nedrept să crezi faptul că aș ignora admirabila, uneori eroica dragoste creștină, de care eu însumi am beneficiatˮ, iată pe scurt punctul de vedere al lui Jules Isaac dezvoltat cu probitate profesională în cartea de față.