Folclor spaniol/sefard în România - file de istorie culturală de Ion Taloș
Cartea prof. univ. dr. Ion Taloș (Universitatea din Köln) este o lucrare de specialitate în domeniul etnologie-folclor, care prezintă istoricul fenomenului sefard și al preocupărilor față de această sferă de cunoaștere, oferind o analiză a tematicii pe care o reflectă textele culese (proverbe, legende, poeme, basme sefarde). Studiul este însoțit de o anexă care conține o serie de documente valoroase legate de cultura sefardă, puține la număr și greu accesibile, aparținând unor autori ca Evaristo Correa Calderón, A.L. Ivela, Moses Gaster, Israel Șapira.