Paul Hanebrink, „O fantomă bântuie Europa. Mitul iudeo-bolșevismului”

Iudeo-bolșevismul sau responsabilitatea exclusivă a evreilor în nașterea, răspândirea și dăinuirea comunismului reprezintă o concepție de bază a antisemitismului în Europa Centrală și de Est. Aceasta a început să facă carieră curând după lovitura de stat bolșevică din 1917. Ar fi putut rămâne o afirmație antisemită, ca multe altele, dacă n-ar fi dat naștere la multe campanii publice antisemite, pogromuri și la Holocaust.
Gravitatea acestei concepții în planul existenței individuale a oricărui evreu de-a lungul anilor e însă invers proporțională cu studierea științifică a acesteia sub aspectul cauzelor, al dezvoltării, al autorilor morali și intelectuali etc.
Paul Hanebrink analizează această concepție pe care o plasează în categoria mitului (ficțiunii). Meritul cărții O fantomă bântuie Europa nu stă însă neapărat în noutate, cât în analiza regională a acestuia. Mitul iudeo-bolșevismului, prezent în toată Europa, cunoaște particularități specifice de la țară la țară și, uneori, chiar de la regiune la regiune. O altă calitate a cărții este aceea că nu analizează mitul în specia istorică, ci dovedește că el e prezent prin efectele pe care le produce. Astfel, analiza coboară în timp de la înălțimile trecutului până în zilele noastre.
Traducerea acestei cărți în limba română vine să arunce o lumină neobișnuit de lămuritoare asupra unui secol întreg presărat cu minciuni, neînțelegeri și multă suferință.
ISBN: 978-973-630-502-3 | 372 pag. | Format: 14,5×20,5 cm
Anul apariției: 2022
Traducere din limba engleză: Nicolae Drăgușin

