Șef-Rabin Menachem Hacohen și Baruch Tercatin, „Cartea vieții omului”

Textele rugăciunilor în limba ebraică, alături de traducerea și transliterarea în limba română, au fost selectate din surse autorizate, cu precădere din „Sidur Lemaan Ahai”, coordonat de Rabin Șlomo Sorin Rosen. (Lucrare publicată de Federația Comunităților Evreiești din România în 2011.)

Cartea analizează momentele principale din viața unui evreu, precum nașterea, Bar Mițva şi Bat Mițva (confirmarea religioasă a unui băiat de 13 ani şi, respectiv, a unei fete de 12 ani), căsătoria religioasă, dar şi sărbătorile evreieşti. Iniţial, lucrarea a apărut în limba ebraică, în trei volume, apoi a fost republicată în mai multe ediţii şi a fost tradusă în diferite limbi.

Ediția de față cuprinde inserturi cu textele celor mai frecvente rugăciuni și binecuvântări rostite de evrei în momentele esențiale ale vieții, cu prilejul sărbătorilor sau al altor evenimente. Scopul acestui demers a fost de a-i înlesni cititorului, avizat sau nu, accesul la explicații detaliate privind practica religioasă mozaică, precum și la textele propriu-zise ale rugăciunilor mozaice, fiind un ghid vast și amănunțit de cunoștințe iudaice.

„Baruch Tercatin și Editura Hasefer s-au străduit să realizeze o carte unică în felul ei, (…) astfel încât să poată aduce comori din tezaurul iudaismului în fața evreilor din România, dar și a tuturor cititorilor români.” – Șef-Rabin Menachem Hacohen

Șef-Rabin Menachem Hacohen(1932-2025) a fost ales Mare Rabin al comunităţilor evreieşti din România în anul 1997, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2011. De asemenea, a fost publicist, scriitor, om politic. În 2019, Parlamentul României i-a acordat cetățenia română cu titlu de „cetățenie de onoare”, pentru servicii deosebite aduse țării și națiunii române, iar în 2023 a fost decorat de președintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

Baruch Tercatin a fost scriitor și istoric, având și pregătire rabinică. A avut o activitate prodigioasă în arena culturală a evreilor români în Israel și România. A colaborat permanent în presa de limbă română din Israel cu pericopa săptămânii și comentarii biblice, a redactat anual Calendarul iudaic tipărit de revista Realitatea evreiască din București. A scris numeroase cărți cu tematică iudaică, în limbile română și ebraică.

ISBN: 978-973-630-536-8 | 498 pag. | Format: 14,5×20,5 cm

Ediție revăzută și completată, 2024

Anul apariției primei ediții: 2005

Traducerea din limba ebraică a primei ediții: dr. Rodica Amel

Cuvânt-înainte de Șef-Rabin Menachem Hacohen