Arina Avram, „Dincolo de timp, dincolo de cuprins”

Un roman clasic, pe care, odată ce începi să-l citești, nu-l mai poți lăsa din mână. Este genul de lectură care îți deschide mintea și sufletul, care îți captează atenția până la final și care nu te dezamăgește indiferent de preferințele literare. În spatele titlului sunt povești de viață palpabile, fapte autentice, în care unii dintre noi se regăsesc, arătându-ne calea spre izbândă și izbăvire. Imaginile curg, una după alta, într-un ritm alert și incitant, faptele prind viață și ne țin statornic cu sufletul la gură, transformând cititorul din martor într-un participant implicat profund emoțional sau într-un captivat și uimit spectator în fața derulării unei proiecții cinematografice de valoare. Romanul este o parabolă, ilustrarea dictonului că viața te poate distruge, însă nu te poate înfrânge. Întotdeauna mai există o șansă, tocmai când crezi că ai epuizat-o pe ultima. Cele aproape șase sute de pagini vădesc complexitatea acestui roman, scris într-un mod deosebit, pe perioada a aproape jumătate de secol, dar și foarte bine documentat, pentru a ilustra verosimil ambianța unor vremuri de mult trecute.
„Între rândurile scrise se simte o muzicalitate a emoțiilor înflorite de-a lungul paginilor. Autenticitatea exprimării și a dezvoltării acțiunii, punând în evidență procesul de maturizare a personajelor, denotă talentul scriitoricesc al autoarei Arina Avram”, spune criticul literar Emanuela Istrate.
Cartea se găsește în biblioteci prestigioase, cum ar fi Biblioteca Națională a Israelului, Biblioteca Universității Harvard din SUA, Biblioteca Universității Stanford din SUA, fiind tradusă în limbile engleză și spaniolă.
Arina Avram, scriitoare cu activitate complexă, a abordat aproape toate genurile literare, de la roman, proză scurtă, poezie, carte pentru copii, până la lucrări de non-ficțiune și traduceri din limba engleză.
ISBN: 978-973-630-458-3 | 548 pag. | Format: 14,5×20,5 cm
Anul apariției: 2020

